În cuprinsul acestui articol vom analiza hotărârea unei instanțe (greșită, din punctul nostru de vedere) într-o situație deosebită din faza de executare silită, dar care, aparent, pune mari probleme în practică și poate aduce prejudicii importante părților. În același timp, vom încerca să oferim soluția corectă din punct de vedere procedural.

• În concret, vorbim despre următoarea stare de fapt:

„Dl. X cheamă în judecată pe dna. Y într-un proces civil, solicitând obligarea acesteia la plata de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit de către dl. X ca urmare a încălcării de către dna. Y a unora dintre drepturile sale nepatrimoniale. Dl. X câștigă în în fața primei instanțe și ulterior în apel, obținând, printr-o hotărâre executorie supusă recursului, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Dl. X pune în executare silită hotărârea din apel (executorie în conformitate cu art. 633 C. proc. civ.), iar dna. Y atacă aceeași hotărâre cu recurs. Până la fixarea termenului în recurs, suma de 10.000 lei este recuperată integral prin intermediul executării silite de către dl. X, însă dna. Y formulează, în termen, contestație la executare, solicitând anularea tuturor actelor de executare și întoarcerea executării silite pentru motive ce țin de o eroare materială a instanței de apel în redactarea dispozitivului hotărârii.

În vederea remedierii erorii materiale din hotărârea titlu executoriu, dl. X formulează cerere de îndreptare a hotărârii. La primul termen de judecată, contestația la executare este suspendată potrivit art. 413, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Însă, înainte de soluționarea cererii de îndreptare a erorii, se soluționează recursul promovat împotriva hotărârii din apel, iar instanța de recurs dispune casarea hotărârii și rejudecarea pricinii de către instanța de apel. Imediat după acest moment, cererea de îndreptare a erorii materiale este respinsă ca fiind rămasă fără obiect, iar contestația la executare este repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de către dna. Y, prin care aceasta arată că titlul executoriu a fost desființat și solicită să se dispună întoarcerea executării silite pe acest nou motiv.

La termenul de judecată, dl. X solicită respingerea contestației ca rămasă fără obiect, arătând că, de vreme de titlul executoriu a fost desființat, nu mai subzistă nici temeiurile de contestație la executare, iar întoarcerea executării silite poate fi obținută doar pe cale separată, întrucât contestația la executare nu a fost întemeiată pe desființarea titlului executoriu și nu mai poate fi modificată la al doilea termen de judecată.”

Prin sentință, instanța admite contestația la executare și dispune întoarcerea executării silite în temeiul art. 643 C. proc. civ., obligându-l pe dl. X la restituirea sumei executate silit, a cheltuielilor de executare și a cheltuielilor de judecată (în total 15.000 lei).

În considerentele hotărârii, instanța reține doar că „pe parcursul soluționării prezentei cauze, titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. A a fost casat prin Decizia civilă nr. B. Față de desființarea titlului executoriu, în aplicarea prevederilor art. 643 C. proc. civ., toate actele de executare silită sunt desființate de drept, (…) astfel că instanța va admite prezenta contestație și va dispune întoarcerea executării silite”.

Această soluție este criticabilă dintr-un motiv cât se poate de evident: încalcă în mod flagrant principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.,  instanța judecând altceva decât cererea cu care a fost învestită de către părți.

• Critica soluției instanței de executare

Potrivit art. 643 C. proc. civ.:

„Dacă s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării.”

În literatura de specialitate se arată că deși art. 643 C. proc. civ. folosește sintagma „sunt desființate de drept”, procedura de restabilire a situației anterioare este guvernată de disponibilitate, partea interesată trebuind să învestească instanța în acest sens. Desființarea de drept a actelor de executare nu echivalează și cu restabilirea în concret a situației anterioare[1].

În concret, pentru a obține întoarcerea executării silite, partea interesată are obligația de a formula o cerere de întoarcere a executării silite în fața instanței de executare, în conformitate cu art. 723 și urm. C. proc. civ..

Cu toate acestea, în speța prezentată mai sus, debitoarea nu a formulat o cerere de întoarcere a executării silite, ci a sesizat instanța, anterior desființării titlului executoriu, cu o contestație la executare pentru motive ce nu au legătură cu desființarea titlului. În această contestație la executare, petitul de întoarcere a executării silite este un petit accesoriu față de cel de anulare a executării silite, neavând o poziție procesuală de sine stătătoare.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul își poate modifica cererea până la primul termen la care părțile sunt legal citate. În speță, titlul executoriu a fost desființat după primul termen de judecată, astfel că cererea nu putea fi și nici nu a fost modificată în sensul solicitării întoarcerii executării silite pe motivul desființării titlului.

Nu poate fi acceptată nici teza unei „modificări de drept” a cererii, întrucât ar încălca tocmai principiul disponibilității, or în dreptul pozitiv nu este permisă o astfel de soluție în materia contestației la executare. Potrivit art. 22, alin. (6) C. proc. civ.: „Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”. În cazul de față, legea nu dispune altfel.

Astfel, ne aflăm în fața unei situații cel puțin ciudate și cu siguranță nelegale: contestatorul a sesizat instanța de executare cu o contestație la executare întemeiată pe o pretinsă eroare materială din titlul executoriu, însă instanța a dat o soluție întemeiată pe desființarea titlului executoriu, fără vreo legătură cu motivele indicate de contestator și întemeiată pe total alte dispoziții legale decât cele ce au stat la baza contestației la executare.

Prin urmare, hotărârea instanței de executare este lovită de nulitate, întrucât a fost dată cu depășirea limitelor învestirii.

• Soluția corectă

Din punctul nostru de vedere, soluția corectă ar fi fost respingerea contestației la executare ca lipsită de obiect, tocmai în virtutea faptului că titlul executoriu nu mai există. Or, atâta timp cât nu există titlu executoriu, nu există nici vicii ale acestuia (precum eroarea materială invocată prin contestație).

Această soluție ar fi asigurat respectarea dispozițiilor legale referitoare la limitele judecății și, totodată, ar fi dat posibilitatea părții interesate să formuleze în mod corect o cerere de întoarcere a executării silite în conformitate cu art. 723 C. proc. civ., pe motivul desființării titlului executoriu.

---

[1] E. Oprina, I. Gârguleț, Tratat teoretic și practic de executare silită. Volumul 1. Teoria generală și procedurile execuționale, ed. UJ, București, 2013, pp. 553-554