I. Acte normative de interes
Principalele acte normative care reglementează domeniul apărării împotriva incendiilor și care stabilesc drepturile și obligațiile esențiale ale persoanelor în legătură cu acest domeniu sunt:
- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (republicată),
- Ordinul MAI nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă,
- HG nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu
Potrivit art. 1 din Legea 307/2006, apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
Așa cum se poate observa, apărarea împotriva incendiilor este, din punct de vedere legislativ, o activitate complexă, care îmbină atât planificarea și informarea, cât și obligații și sarcini specifice impuse autorităților publice și particularilor. În ceea ce privește imobilele (cele mai importante bunuri cărora li se aplică norme specifice cu privire la securitatea la incendiu), obligațiile în acest domeniu există încă din faza de concept și continuă inclusiv în faza de exploatare a acestora, obligațiile transferându-se treptat de la proiectant, la executant și ulterior la proprietar/ utilizator.
Un text de lege cu relevanță practică generală în privința obligațiilor referitoare la securitatea la incendiu este art. 9 din Legea 307/2006, potrivit căruia „La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor”.
Potrivit art. 45 din același act normativ, neincluderea clauzelor specifice cu privire la securitatea la incendiu în contractele prevăzute la art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei. Competența de a aplica sancțiunea aparține personalului din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, potrivit art. 47 din Lege.
II. Avizul și autorizația de securitate la incendiu
În legislația specifică protecției împotriva incendiilor, în ceea ce privește imobilele, se folosesc termenii de Aviz de securitate la incendiu, respectiv Autorizație de securitate la incendiu.
Potrivit art. 30 din Legea 307/2006:
„(1) Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi ori de modificare şi/sau schimbare a destinaţiei celor existente se face numai după obţinerea avizului de securitate la incendiu.
(2) Obligaţia solicitării şi obţinerii avizului de securitate la incendiu prevăzut la alin. (1) revine persoanei fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau lucrări de modificare şi/sau schimbare a destinaţiei construcţiilor. ”
Frecvent, actele normative din domeniu pun în aceeași frază avizul și autorizația de securitate la incendiu, părând de multe ori că am vorbi despre același act. Care este, însă, diferența între cele două? Vom vedea că diferența este esențială atât sub aspectul momentului la care fiecare dintre cele două documente se emite, cât și sub aspectul efectelor pe care fiecare dintre ele îl produce.
- Avizul de securitate la incendiu se emite de către inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale – securitate la incendiu – a construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări. Cu alte cuvinte, avizul de securitate la incendiu se emite în faza de proiectare a imobilelor supuse legislației de apărare împotriva incendiilor, pentru a se confirma că proiectul propus respectă reglementările specifice în vigoare.
Avizul de securitate la incendiu este necesar pentru obținerea autorizației de construire, în cazul imobilelor pentru care intră sub incidența legislației specifice de apărare împotriva incendiilor.
- Autorizația de securitate la incendiu este actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei fundamentale – securitate la incendiu – la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări. Astfel, autorizația de securitate la incendiu se emite la data finalizării construcției, în urma verificării situației din teren, pentru a se certifica faptul că, de facto, imobilul a fost edificat în conformitate cu proiectul care anterior a primit aviz de securitate la incendiu și că acesta îndeplinește cerințele privind securitatea la incendiu.
Autorizația de securitate la incendiu este necesară pentru darea în folosință a imobilelor care intră sub incidența legislației specifice de apărare împotriva incendiilor. În prezent, toate imobilele supuse autorizării sunt olbigate să dețină o astfel de autorizație, fiind de menționat că legea a prevăzut un termen limită pentru obținerea acestor autorizații – 30.09.2017 – pentru imobilele care funcționau fără autorizație.
Acest termen a fost însă prorogat prin OUG 80/2021, prin art. 57^1, până la data de 31.12.2022.
OUG 80/2021 a venit cu modificări importante și cu un plus de claritate în ceea ce privește delimitarea dintre avizul și autorizația de securitate la incendiu, prin modificarea art. 30 din Legea 307/2006. În prezent, legea arată în mod cât se poate de clar momentul la care se obține fiecare dintre cele două acte.
Prin aceeași modificare au fost introduse și noi categorii de investiții pentru care este necesară obținerea avizului de securitate la incendiu. Potrivit art. 30, alin. (5) din Legea 307/2006 (în forma în vigoare după modificarea adusă prin OUG 80/2021):
(5) Avizul de securitate la incendiu se emite și pentru:
a) modificări de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale uşoare;
b) schimbarea de destinaţie, numai în situaţia în care pentru realizarea acesteia nu sunt necesare lucrări de construire/desfiinţare pentru care legea prevede emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare cu încadrarea în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate;
c) lucrări de intervenţii în scopul implementării măsurilor necesare conform legislaţiei prevenirii şi stingerii incendiilor în vigoare, respectiv executarea instalaţiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu; lucrări de compartimentare provizorie nestructurală, precum şi la schimbarea destinaţiei construcţiilor, atunci când aceste lucrări se pot executa, potrivit legii, fără autorizaţie de construire.
Este de menționat că executarea de lucrări de construire fără obținerea avizului de securitate la incendiu sau punerea în funcțiune a imobilelor fără obținerea autorizației de securitate la incendiu se sancționează cu amendă contravențională de la 20.000 la 50.000 lei (art. 45, pct. V, lit. a) și b)), respectiv cu amendă de la 30.000 la 100.000 lei și oprirea funcționării, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului (art. 45, pct. VI).
În urma modificărilor aduse prin OUG 80/2021, art. 47, alin. (4) din Legea 307/2006 prevede că „(…) plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunii contravenţionale complementare aplicate potrivit art. 45 pct. VI”. De asemenea, a fost eliminată posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii aplicate.
III. Construcțiile supuse avizării/ autorizării
Nu toate construcțiile sunt supuse avizării sau autorizării potrivit Legii nr. 307/2006. Așa cum vom vedea în continuare, această obligație apare doar în cazul construirii anumitor tipuri de imobile, în funcție de destinația sau dimensiunea lor. Cu toate acestea, toate construcțiile, chiar nesupuse avizării/ autorizării, trebuie să respecte obligațiile generale în materia protecției împotriva incendiilor.
Categoriile de construcții pentru care este necesară obținerea avizului de securitate la incendiu (în faza de proiectare) și a autorizației de securitate la incendiu (la terminarea lucrărilor) sunt prevăzute în Anexa 1 la HG nr. 571/2016.
Astfel, sunt supuse avizării și autorizării următoarele categorii de construcții:
I. Clădiri:
a) încadrate conform legii în categoriile de importanţă excepţională şi deosebită(1), indiferent de aria construită, regimul de înălţime sau destinaţie;
b) definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “înalte” sau “foarte înalte” (2), indiferent de aria construită ori de destinaţie;
c) în care sunt amplasate încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “săli aglomerate”(3), indiferent de aria construită, regimul de înălţime ori destinaţie;
d) de locuit colective, noi sau existente, cu mai mult de patru niveluri supraterane, la care se realizează sau amenajează mansarde;
e) pentru sedii ale autorităţilor publice locale şi centrale, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
f) pentru lăcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile publicului, cu aria desfăşurată mai mare de 200 mp, cu excepţia caselor parohiale, clădirilor destinate locuirii personalului monahal, clopotniţelor, lumânărarelor şi capelelor;
g) agrozootehnice sau agroindustriale, închise, cu aria construită mai mare sau egală cu 600 mp, cu excepţia silozurilor metalice, depozitelor de furaje fibroase, serelor, solarelor, răsadniţelor şi ciupercăriilor;
h) de depozitare a buteliilor transportabile pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia GPL, de capacitate medie sau mare.
II.Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de:
a) comerţ, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
b) alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
c) birouri, financiar-bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
d) îngrijire a sănătăţii, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafaţă, sau dispensare şi policlinici, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
e) învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 150 mp;
f) gară, autogară şi aerogară, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, precum şi staţii de metrou, indiferent de aria desfăşurată;
g) cultură, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
h) parcaj, cu peste 10 autoturisme;
i) centru de agrement, cu piscine interioare, servicii de relaxare şi întreţinere corporală, cu masaj, hidromasaj, împachetări, băi de plante, saună uscată, cabine cromo-aromo-terapii şi baie turcească, terenuri de squash, săli de aerobic, fitness, biliard, tenis de masă şi fotbal mecanic, terenuri de tenis, minifotbal şi fotbal cu vestiarele aferente şi altele similare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu suprafaţa mai mare sau egală cu 200 mp;
j) primire turistică, cu mai mult de 8 camere şi/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping, pensiuni turistice urbane şi rurale, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora;
k) producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp.
III.Clădiri civile subterane sau spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperişul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfăşurată mai mare sau egală 100 mp
IV.Construcţii ori sisteme sau instalaţii pentru:
a) staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum 300 mc pentru lichide petroliere ori staţii mixte;
b) staţii de depozitare şi distribuţie a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule (GNCV);
c) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor la platforme şi parcuri industriale;
d) lucrări noi şi de modificare a instalaţiilor de stingere, detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu la clădiri existente ce intră sub incidenţa prezentei hotărâri.
V.Construcţii sau amenajări sportive, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri pe scaune în interior ori mai mare sau egală cu 1.000 de locuri pe scaune în aer liber
(1) În ceea ce privește categoria de importanță a clădirilor, este de menționat că în legislația actuală există o gravă necorelare legislativă, care pune semne de întrebare serioase referitoare la obligativitatea avizării/autorizării privind securitatea la incendiu a clădirilor „de importanță excepțională/ deosebită”. Categoria de importanță a clădirilor era reglementată de Regulamentul privind stabilirea categoriilor de importanță a construcțiilor din 08.06.1994, aprobat prin HG 261/1994. Potrivit acestui regulament, categoriile de importanță și clădirile care făceau parte din categoriile de importanță excepțională și deosebită erau:
– Construcții de importanță excepțională (A) – Construcții cu funcțiuni deosebit de importante, a căror neîndeplinire implică riscuri majore pentru societate și natură, pe zone foarte extinse.
Exemple: reactoare nucleare, baraje înalte sau amplasate pe terenuri dificile, cu zone intens populate în aval.
Construcții cu caracter de unicat, cu valoare deosebită de patrimoniu.
Exemple: ansambluri și clădiri de cult sau alte monumente de arhitectură propuse pentru a fi înscrise în patrimoniul cultural mondial.
– Construcții de importanță deosebită (B) – Construcții cu funcții importante, a căror neîndeplinire implică riscuri majore pentru societate și natură, pe zone limitate.
Exemple: construcții din industria chimică; căi ferate, șosele, poduri, porturi și aeroporturi de interes național; baraje pentru acumulări mari de apă construcții social-culturale cu aglomerări mari de oameni; stații de emisie de radio și televiziune.
Construcții cu valoare deosebită de patrimoniu sau care adăpostesc asemenea valori.
Exemple: monumente de arhitectură, situri istorice, muzee, arhive și biblioteci de importanță națională.
Regulamentul amintit a fost abrogat de HG nr. 766/1997, potrivit căruia categoriile de importanţă a construcţiilor urmau să se stabilească în conformitate cu metodologia aprobată de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. Odată cu abrogarea HG nr. 261/1994, a dispărut și exemplificarea construcțiilor din fiecare categorie de importanță, urmând ca, pentru fiecare clădire, categoria de importanță să se stabilească de către proiectant.
Prin Ordinul MDRAP nr. 2465/2013[1] a fost aprobată reglementarea tehnică “Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P 100-1/2013”, prin care s-a trecut de la clasificarea clădirilor în categorii de importanță, la calsificarea în clase de importanță. În timp ce categoria de importanță era o încadrare globală, care privea întreaga construcție sub toate aspectele, clasa de importanță este o încadrare specifică care privește întreaga construcție sau părți ale acesteia, sub anumite aspecte. Clasa de importanță este o încadrare mai complexă față de categoria de importanță.
Potrivit noii clasificări, există clasele de importanță I, II, III sau IV, nemaifiind prevăzute, în legislația în vigoare, noțiunile de importanță excepțională sau deosebită. Prin urmare, este fără suport legal și fără aplicabilitate în prezent clasificarea din Anexa 1 la HG nr. 571/2016, fiind absolut necesară, de lege ferenda, punerea în acord a clasificării importanței clădirilor prevăzută în Ordinul MDRAP nr. 2465/2013 cu clasificarea clădirilor supuse avizării/ autorizării privind securitatea la incendiu din HG nr. 571/2016.
Astfel, chiar dacă prin OUG 80/2021 a fost adus un plus de claritate în legislația din materia PSI, necorelarea gravă în ceea ce privește categoria de importanță a clădirilor a rămas prezentă.
(2) Definiția clădirilor înalte și foarte înalte este prevăzută la art. 1.2.5 și 1.2.6 din Normativul din 07.04.1999 de siguranță la foc a construcțiilor – indicativ P 118/99. Potrivit acestui normativ:
1.2.5. Clădire înaltă – construcție civilă (publică) supraterană, la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m față de terenul (carosabilul adiacent) accesibil autovehiculelor de intervenție a pompierilor pe cel puțin două laturi ale clădirii.Atunci când ultimele niveluri sunt locuințe de tip duplex sau triplex se ia în considerare numai nivelul de acces din circulațiile comune orizontale ale clădirii.
– Nu sunt considerate clădiri înalte:
● construcțiile care nu sunt destinate să adăpostească oameni;
● clădirile civile (publice) la care deasupra nivelului limită se află un singur nivel ce ocupă maximum 50% din aria construită a clădirii și cuprinde numai încăperi pentru mașini ale ascensoarelor, spații tehnice aferente construcției, circulații funcționale;
● alte clădiri civile (publice) nominalizate în normativ.
1.2.6. Clădire foarte înaltă – construcție civilă (publică) la care pardoseala ultimului nivel folosit este situată la înălțimea de 45 m, sau mai mult, măsurată potrivit art. 1.2.5.
(3) Definiția sălilor aglomerate este prevăzută la art. 1.2.48 din Normativul din 07.04.1999 de siguranță la foc a construcțiilor – indicativ P 118/99. Potrivit acestui normativ:
1.2.48. Sală aglomerată – (categorie distinctă a încăperilor cu aglomerări de persoane) – încăpere sau grup de încăperi care comunică direct între ele prin goluri (protejate sau neprotejate), în care suprafața ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 mp și în care se pot întruni simultan cel puțin 150 de persoane (săli de spectacole, săli de întruniri, încăperi pentru expoziții, muzee, cluburi, cinematografe, comerț, cazinouri, discoteci etc). Când sunt situate la parter, se consideră săli aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane.
[1] https://www.mlpda.ro/userfiles/reglementari/Domeniul_I/I_22_P100_1_2013.pdf